Presedintele celei mai mari banci din Romania spune ca piata imobiliara nu va cadea
Perspectiva pietei imobiliare din Romania ramine „foarte sigura“, intrucit preturile vor continua sa creasca in urmatorii ani, dar poate nu cu un ritm la fel de alert precum in ultimii trei ani, a declarat presedintele executiv al BCR, Manfred Wimmer.
„Perspectiva pietei proprietatilor ramine foarte sigura, in conditiile in care preturile au crescut in ultimii doi-trei ani de la un nivel foarte jos si ramin cu mult sub valoarea celor mai scumpe locuri din regiune“, a declarat vineri, la Viena, oficialul BCR, in cadrul sesiunii de intrebari si raspunsuri de la conferinta de presa unde au fost prezentate rezultatele financiare ale grupului bancar pentru 2007. „Dezechilibrul existent intre nivelul cererii si cel al ofertei nu va disparea inca foarte mult timp“, a afirmat Wimmer.
In sectorul rezidential din Bucuresti se construiesc anual 10.000 de unitati, in timp ce nivelul cererii este de aproximativ 200.000 de unitati. In zona proprietatilor comerciale, in prezent este disponibila 1,2% din suprafata totala, iar reprezentantii grupului bancar estimeaza ca aceasta va avansa la 5% in urmatorii trei ani, avind in vedere ca majoritatea proiectelor importante aflate in curs de desfasurare vor fi date in functiune. Anul trecut, preturile locuintelor au crescut cu 20-30%, potrivit analistilor imobiliari.
Wimmer a aratat ca salariul mediu din Romania a crescut de 1,7 ori din anul 2004 si continua sa creasca, iar populatia isi permite inca sa cumpere proprietati la nivelul actual la preturilor. Erste estimeaza ca salariile din Romania vor creste in acest an cu maximum 10% in termeni reali si cu 15-16% in termeni nominali. Avansul salariilor din Romania depaseste estimarile Erste pentru cele mai multe state din regiune. Astfel, banca austriaca previzioneaza o crestere nominala de circa 7-8% in majoritatea statelor din centrul si estul Europei, exceptind Ucraina si Serbia, unde previzioneaza ca salariile vor urca cu 15-20%. Cotidianul
luni, 3 martie 2008
BCR: preturile caselor vor creste si in acest an
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu