joi, 20 martie 2008

Proiectele imobiliare destinate clasei medii, tot mai numeroase

Cea mai ieftina locuinta care poate fi achizitionata de la Targul Imobiliar National costa 48.000 de euro

Investitiile imobiliare raman in topul celor mai profitabile plasamente de pe piata autohtona. De la inceputul anului au fost organizate, numai in Capitala, trei targuri de case. Targul Imobiliar National (tIMOn), ultimul din aceasta serie, gazduieste o oferta de 22.000 de locuinte in valoare totala de peste patru miliarde de euro.

Majoritatea locuintelor prezentate in cadrul targului este reprezentata de apartamente, acestea fiind cele mai cautate locuinte. Potrivit organizatorilor, la editia din februarie a targului, 82% din cei 17.000 de vizitatori au fost interesati de achizitia unui apartament. Din acestia, 61% au fost dispusi sa plateasca intre 75.000 si 150.000 de euro pentru un apartament.

Interesul crescut manifestat de potentialii cumparatori pentru proiecte accesibile a dus la cresterea ofertei pe acest segment pana la cinci proiecte, fata de unul-doua anul trecut. Potrivit organizatorilor, preturile de pornire ale locuintelor destinate segmentului mediu se situeaza intre 48.000 euro o garsoniera in complexul Athos, dezvoltat de compania RCC Grup si 55.700 euro o garsoniera in ansamblul Confort City, dezvoltat de Domus Stil.

Cel mai scump apartament prezentat in cadrul Targului este un penthouse din ansamblul rezidential Belvedere si costa 1.540.000 euro. Cea mai ieftina locuinta prezentata este un apartament cu doua camere din Egipt, care poate fi achizitionat nefinisat cu 10.000 euro, fara taxe.

Romanii, interesati de proprietatile din strainatate

Din totalul de 22.000 de locuinte prezentate 500 de unitati sunt din strainatate - Egipt, Bulgaria, Spania si Brazilia, majoritatea lor fiind dezvoltate in Bulgaria. Potrivit organizatorilor, prezenta proiectelor din strainatate este pusa pe seama interesului sporit al investitorilor romani pentru astfel de proprietati, dar si a persoanelor fizice care intentioneaza sa isi achizitioneze case de vacanta in afara tarii. „Daca anul trecut dezvoltatorii din Bulgaria au fost prezenti cu doua proiecte, anul acesta numarul lor s-a dublat", a declarat Vlad Vlasceanu, directorul evenimentului.

Targul, care se va desfasura intre 19-23 martie, prezinta in premiera sapte proiecte rezidentiale, printre care un imobil mixt de locuinte si spatii de birouri, Eminescu View, dezvoltat de compania Remax Imobiliare.

Investitia totala a proiectului este de aproximativ zece milioane de euro, imobilul cuprinzand 69 de apartamente cu una, doua, trei, patru camere si duplexuri. Aproximativ 60% din unitati sunt apartamente cu doua camere.

Preturile pe metrul patrat pentru unitatile rezidentiale pornesc de la 2.100 euro + TVA si cresc in functie de nivel pana la 2.500 euro + TVA. Astfel, o garsoniera cu o suprafata utila de aproximativ 32 mp poate fi cumparata pentru 115.000 euro + TVA, in timp ce un duplex cu o suprafata utila de 110 mp costa aproape jumatate de milion de euro (470.000 euro). Imobilul va fi finalizat la jumatate anului viitor si este amplasat in zona Mihai Eminescu, in apropiere de Piata Romana din Bucuresti. Adevarul

Niciun comentariu: