Arhitectura si dezvoltarea imobiliara

Arhitectura promovata de proiectele de dezvoltare imobiliara edificate pana acum in Romania este, cu cateva minore exceptii, catastrofal de slaba din punct de vedere urbanistic si estetic. Este retardata ca timp istoric, foloseste principii, metode de constructii si materiale care sunt, uneori, vechi de un secol sau dateaza de la colapsul occidental al arhitecturii moderniste. Materiale uzate moral sau chiar interzise in Vest se vand sau chiar se fabrica in continuare aici. In domeniul locuintelor, arhitectura de specula imobiliara este adeseori meschina, ieftina atat in prezentare, in conceptia spatiilor, a materialelor, cat si in modul de promovare – si este prea adeseori nediferentiata fata de modul de locuire promovat, din cu totul alte ratiuni, de regimul comunist.

Romania este o piata slaba, nedezvoltata, netehnologizata, nefinantata si, prin urmare, ea inghite necritic orice produs, oricat de slab si de pauper construit, producand o marja de profit uriasa. Lucrurile insa s-au mai schimbat si deja sunt pe piata developeri care vin cu idei occidentale ceva mai evoluate si care, in chip voluntar, deliberat, isi propun schimbarea tipului de produs pe care il ofera, asumandu-si, in proces, si rolul de „erou civilizator“ pentru orasul romanesc.

Ce se mai poate constata este absenta unui motor institutionalizat al arhitecturii de buna calitate. In Olanda si mai ales in Franta, accesul la proiecte al tinerilor arhitecti este asigurat de stat, prin obligativitatea concursurilor, iar rolul statului de promotor al arhitecturii reprezentative (dar si al celei sociale) de cea mai buna calitate este evident: cele mai spectaculoase cladiri sunt, adeseori, cele publice. In Romania, statul nu mai exista decat sub forma instantelor avizatoare, in mare parte corupte de sumele si de viteza cu care acestea circula pe piata imobiliara. Ministerul Lucrarilor Publice, cel care ar trebui sa promoveze egalitatea de sanse pentru toti arhitectii romani si institutia concursului de arhitectura ca agent al arhitecturii de buna calitate, nu si-a pus niciodata aceasta problema in mod serios, in schimb doreste sa introduca un cod al constructiilor etatist si anti-arhitectural.

In fine, pentru ca suntem in Postul Pastilor: niciun fel de dezbatere, de discutie, de cercetare pe tema locuirii de urgenta – sau macar a locuirii in general – nu a fost generata vreodata dupa 1989 de catre stat. Caritatea, compasiunea, intrajutorarea nu ne vin de la stat. Nu e de mirare, poate, ca inundatiile si viitorul cutremur ne vor prinde din nou in culpa, nepregatiti si „inocenti“...

Augustin Ioan este arhitect, conferentiar universitar dr., director al Scolii de Studii Avansate a Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu“. Capital