marți, 1 aprilie 2008

Terenurile din capitala nu se vor mai scumpi

Veste buna: dispar speculatorii de pe piata terenurilor

Preturile terenurilor din Bucuresti nu vor mai creste, intrucat se situeaza deja la niveluri foarte ridicate, iar zonele limitrofe orasului vor inregistra majorari moderate ale costului de achizitie pentru acest tip de proprietati, spun jucatorii de pe piata imobiliarelor.

In interiorul Bucurestiului nu mai este loc de crestere a preturilor. Vor mai inregistra cresteri de pret terenurile din zonele limitrofe Bucurestiului, mai ales cele din zonele de nord-vest si sud, dar si cele unde se realizeaza lucrari de infrastructura sau proiecte imobiliare", a spus directorul de comunicare al companiei Euroest, Calin Clinciu, citat de agentia Mediafax. El a precizat ca preturile vor urca intr-o masura mai mica decat in anii anteriori. "Piata nu mai creste cu acelasi ritm si asta se simte si pe segmentul terenurilor", a mai spus Clinciu. O crestere moderata sau chiar o stagnare a preturilor terenurilor din zona Bucurestiului previzioneaza si directorul general al firmei Properties4All, Dorin Dumitru. "Terenurile nu se mai pot scumpi prea mult pentru ca deja constructorii au anuntat cresterea pre- turilor pe metru patrat construit. Dezvoltatorii nu vor mai cumpara terenuri la preturi mai mari pentru ca nu mai este rentabil sa construies ti la asemenea costuri", a declarat Dumitru agentiei de presa.

Potrivit lui, principalii cumpara- tori de terenuri sunt dezvoltatorii, care cumpara suprafete mai mari, si consumatorii finali, care doresc sa-si construiasca locuinte. "Au cam dispa rut speculatorii de pe piata terenurilor. Acum cumparatorii sunt mult mai pretentiosi la achizitia terenurilor, nu mai vor suprafete in camp care sa nu aiba nici macar PUZ-ul", a spus Dumitru.

Profit de 100%

O alta categorie de investitori care a aparut pe piata terenurilor este formata din cei care cumpara proprietatile, primesc planurile urbanistice si uneori investesc in realizarea infrastructurii si apoi vand terenurile, obtinand astfel profituri de pana la 100% intr-o perioada de cateva luni. "In comuna Balotesti, circa 90% din proprietarii de terenuri sunt cei care au cumparat, au investit in infrastructura, in obtinerea planurilor urbanistice si acum revand acele proprietati cu un profit de 40-100% intr-o perioada de cel putin sase luni. Doar 10% dintre proprietati sunt detinute de primul proprietar", a spus reprezentantul firmei ND Land Consulting, Radu Scarlat. In acest context, cei mai multi dintre agentii imobiliari spun ca numarul tranzactiilor cu terenuri se mentine la nivelul de anul trecut, mai ales in ceea ce priveste terenurile de mici dimensiuni.

O stagnare a tranzactiilor se inregistreaza pe segmentul suprafetelor mari, in opinia Mirelei Bucovicean, Managing Partner al firmei Roseberg Real Estate Advisors. "Investitorii mari, care fac achizit ii importante, de peste 15 milioane de euro, sunt mai retincenti, din cauza crizei internationale. Pe acest segment se poate spune ca are loc un blocaj temporar. In aceste conditii nu cred insa ca vom avea scaderi de pret, ci mai ales marje mai mari de negociere dintre vanzator si cumparator", a spus Bucovicean. Banii Nostri

Niciun comentariu: