La noi, in zona imobiliarelor, totul se rezuma strict si cinic la rentabilitate

Nimic nu este astazi mai frumos, in Bucuresti, decat proiectele arhitecturale din perioada interbelica. Cum trebuie sa ne purtam cu aceste minunate case vechi?

Vorbind despre case vechi, sa nu uitam de constructiile antebelice dintre care unele nu numai ca sunt deosebit de frumoase, dar sunt chiar acelea care, acum un veac, un veac si mai bine, au dat scara orasului, creandu-i prestigiul si binecunoscuta imagine de capitala europeana. Datorita lor si-a dobandit Bucurestiul aura de metropola moderna, care nu a disparut cu totul nici in vremea comunismului. Ar mai fi de notat aici numeroasele case si palate ale aristocratiei bucurestene, unele datand chiar din secolul XVIII, care s-au constituit in repere ale tesutului orasului si au genererat directii de evolutie esentiale intr- o structura urbana atunci inca insuficient articulata.

Sigur, in perioada interbelica, acestora li se adauga constructii de o exceptionala valoare prin forta si originalitatea expresiei lor arhitecturale. Arhitecti ca Horia Creanga, Haralamb Georgescu, Henriette Delavrancea-Gybori, Marcel Iancu, Duiliu Marcu si altii au preluat si dezvoltat intr-o stilistica proprie regulile majore ale modernismului. Bucurestiul a devenit datorita lor o veritabila rezervatie de arhitectura moderna, aproape fara egal in Europa.

Revenind la intrebarea dumneavoastra, as spune, asadar, ca ea trebuie extinsa asupra tuturor constructiilor vechi si valoroase din Bucuresti. Cu toate aceste case ar trebui sa ne purtam cu enorma reverenta pentru ca ele ne reprezinta, ele au marcat spatial istoria al carei produs suntem, ele au dat caracter locului in care traim si ne-au creat in buna masura identitatea spirituala. Faptul de a le distruge acum sau mai tarziu este echivalent cu un tip special de genocid care ne va lasa fara martori esentiali ai parcursului nostru civilizatoriu si cultural, fiinte fara trecut si, de fapt, fara chip.

De ce credeti ca, in Romania, multi indivizi prefera sa-si darame casa mostenita, uneori fermecatoare, chiar daca nu in cea mai buna stare, pentru a-si face in loc o casa noua, banala, fara nici o personalitate?

Nu prea stiu oameni care sa-si fi daramat fermecatoare case mostenite. Poate ca unii dintre aceia care au avut sansa sa le revendice, au fost nevoiti sa le vanda pentru ca nu aveau mijloace sa le reabiliteze si sa le intretina. Pentru ca, asa cum pesemne ati observat, in general, nu urmasii proprietarilor de case frumoase din Bucurestiul de altadata sunt astazi detinatorii averilor fabuloase. Iar dintre cei care sunt in prezent oameni cu bani, multi fac parte, din nenorocire, dintr-o lume suspecta, aparuta in circumstantele dubioase generate de tranzitie si lipsita de cele mai elementare repere de valoare morala si culturala.

Acestia cumpara case, terenuri, obiecte de arta, cu unicul obiectiv de a investi si de a scoate in orice conditii un maximum de profit. Iar la noi, in zona imobiliarelor, totul pare sa se rezume strict si cinic la chestiunea rentabilitatii: asadar, daca pe un teren care adaposteste o splendida locuinta de secol XIX, cu parter si etaj se poate construi un imobil de birouri cu parter si 7, 9 sau 25 de etaje, nici un investitor „adevarat” nu sta pe ganduri. Un calcul simplu arata ca venitul obtinut din valorificarea acestei cladiri, oricat de banala ar fi ea, e cam de 7, 9 sau 25 de ori mai mare decat cel rezultat din exploatarea minunatei case vechi. Deci, cui ii pasa de casele vechi?!

Cum putem gasi o rezolvare la aceasta lipsa a culturii patrimoniale, lipsa intelegerii farmecului orasului? Pana la urma, este vorba si despre prestigiul pe care il da locuirea intr-o casa veche, care la noi nu se intelege...

Este vorba de mult mai mult - de continuitate istorica, de identitate culturala, de sentimentul de apartenenta la o anumita comunitate, de spiritul locului. Traim insa vremuri tulburi, marcate de confuzie, in care valori fundamentale ale existentei tind sa fie umbrite de puterea banului. Astfel incat promovarea valorilor traditionale devine o sarcina ingrata, daca nu chiar imposibila. As spune totusi ca familia, scoala, mass-media, carora trebuie sa li se alature intelectualitatea activa, raman in continuare factorii care au de reparat astfel de lacune esentiale, cu mijloacele care le sunt proprii. Vreau sa cred ca inca o mai pot face.

La ce servesc zonele protejate ?

Toata legislatia specifica domeniului, planurile urbanistice, regulamentele de urbanism aferente lor si zonele protejate stabilite prin acestea au ca scop reglementarea dezvoltarii orasului si gestionarea corecta, in favoarea comunitatii, a patrimoniului construit. Iar una din consecintele lor trebuie sa fie, printre altele, tocmai blocarea initiativelor distructive din domeniul dezvoltarilor imobiliare care urmaresc doar eficienta economica, cel mai adesea in dauna vietii comunitare. Cat izbutesc ele sa isi atinga scopurile este deja o alta intrebare.

La cine putem apela pentru remodelarea unei case vechi? Ce criterii trebuie avute in vedere?

Nu as folosi termenul „remodelare” care presupune un anumit tip de interventie asupra unei constructii, ci unul mai general, si anume „reabilitare”. Cu astfel de proiecte se ocupa, fireste, arhitectii specializati in aceasta zona. Banuiesc ca Ordinul Arhitectilor poate furniza oricand o lista de nume de referinta. Cei interesati pot urmari pentru informare concursurile de arhitectura (de pilda, anualele si bienalele de arhitectura), de asemenea, publicatiile din domeniu, unde pot gasi proiecte de acest tip si informatii legate de autorii lor.

Despre modul in care trebuie abordata o asemenea lucrare sunt multe de spus si nu imi propun sa epuizez subiectul. Dar poate ca trebuie stiut ca o prima etapa dintr-un astfel de proiect o constituie evaluarea starii fizice a casei, a gradului sau de conservare si de uzura. Asezarea sa in timp, descoperirea autorului, studiul datelor sale spatiale si stilistice initiale, a modificarilor suferite in timp, a extinderilor sau dimpotriva, a restrangerilor sale, a schimbarilor de functiune, de aspect, de stil si chiar de proprietar, a modului de relationare cu contextul urban initial si prezent, sunt alte cateva directii obligatorii de cercetare.

Ele conduc la determinarea valorii patrimoniale a casei si implicit la stabilirea codului de comportament arhitectural adecvat. O alta etapa care nu trebuie neglijata este negocierea eventualelor cerinte de refunctionalizare, conversie, modificare formala si expresiva care, mai cu seama in cazul constructiilor de patrimoniu, trebuie evitate sau realizate. cu discretie si masura, astfel incat sa nu afecteze caracterul constructiei si datele sale specifice. De fapt, acesta este unul din momentele cruciale ale proiectului si de abilitatea cu care este tratat depinde in cea mai mare parte reusita intregii actiuni.

Este mai scump sa reabilitam o casa veche decat s-o luam de la capat cu una noua, mai putin pretentioasa?

Da, in principiu, e mai scump sa reabilitam o casa veche, indiferent de categoria de interventie avuta in vedere. Asta nu numai pentru ca, mai cu seama in Bucuresti, precautiile antiseismice sunt importante si costisitoare, ci si pentru ca o reabilitare debuteaza obligatoriu cu o insemnata activitate de cercetare. Trebuie sa va ganditi apoi ca, la un moment dat, urmeaza, de pilda, desfacerea elementelor deteriorate sau defecte din cadrul constructiei si inlocuirea lor cu altele care noi care, in cele mai multe cazuri, ar trebui sa fie identice cu cele initiale. Imaginati-va pardoseli, tamplarii, feronerii, tencuieli decorative, placaje, elemente de ornamentica interioara sau exterioara, sarpante, invelitori, care trebuie refacute strict dupa modelul dat, cu o mana de lucru foarte specializata, cu materiale adesea costisitoare si uneori chiar greu de gasit.

O casa veche si valoroasa din punct de vedere arhitectural si istoric, pe care iti doresti sa o aduci la parametrii corecti de functionare, te obliga sa intervii nu cat poti sa sustii financiar, ci cat e nevoie pentru ca ea sa redevina reprezentativa si vivabila in chip optim. Cat despre o casa noua, aceasta te va costa, sigur, de la un anumit nivel incolo, atat cat iti poti permite.

Cat este de importanta gradina unei case in general si a unei case vechi in special? Cum trebuie sa arate aceasta, ca dimesiune a unui stil de viata? Fiindca romanul isi betoneaza gradinile...

Gradina este nu doar locul in care omul se poate bucura in intimidate de blandetea primaverilor sau de melancolia toamnelor, ci si salonul de afara, in care el se intalneste sub cerul liber cu familia si cu prietenii. Este mica sa legatura privata cu universul, dar si cu cercul de oameni la care tine, iar felul in care arata il reprezinta in buna masura. Gradina casei este fara doar si poate oglinda situatiei financiare a proprietarului, dar si reflexul gusturilor sale, al sensibilitatilor si aspiratiilor sale.

Gradinile caselor din Bucurestiul secolului XVIII si XIX, de pilda, erau renumite pentru marimea si pentru varietatea lor. In orasul de astazi ele fie au disparut complet sub blocuri enorme de locuinte si birouri, fie se rezuma la 20 – 30 mp aranjati adesea fara nici o noima. De fapt, de o buna vreme, la noi a aparut un alt stil de viata urbana, in care verdele e progresiv inghitit de beton, iar ragazul pentru stat in gradina, acolo unde ea mai exista, e uzurpat de orele suplimentare la firma, de internet si televizor. Despre farmecul discret al siestei la umbra boltii de vita de vie, cu un pahar de socata proaspat scoasa din beci, se mai aminteste doar in basme...

Info plus: Cladiri emblematice din Bucuresti

Palatul Regal - aflat pe actualul amplasament din 1837, a ajuns la forma de astazi prin proiectul arh. Emil Nadejde, pus in opera intre 1930-1937;

Cladirea Universitatii - 1857-1869, autor arh. Alexandru Orascu, pentru corpul central si 1914-1934 arh. Nicolae Ghika-Budesti, pentru aripile noi;

Ateneul Roman - 1886-1895, autor arh. Albert Galleron;

Palatul CEC - 1900, autor arh. Paul Gottereau;

Palatul Postelor - 1894-1900, autor arh. Alexandru Savulescu;

Palatul Bursei de Valori - 1906-1912, autor arh. Stefan Burcus;

Sediul Scolii Superioare de Arhitectura - 1912-1927, autori arh. Grigore Cerkez, Iorgu Ciortan;

Palatul de Justitie - 1890-1895, autori arh. Albert Ballu, Ion Mincu (interioare);

Cladirea Fundatiei Universitare Carol I - 1891-1895, autor arh.Paul Gottereau;

Cercul Militar - 1910-1923, autori arh. Dimitrie Maimarolu, Victor Stephanescu, Ernest Doneaud;

Palatul Adunarii Deputatilor - 1903-1907, autor arh. Dimitrie Maimarolu;

Sediul Bancii Nationale a Romaniei - 1883-1900, autori arh. Cassien Bernard, Albert Galleron, asistati de Grigore Cerkez si Constantin Baicoianu.

Carte de vizita: Gabriela Tabacu

- Profesor uiversitar, doctor in arhitectura, sef de atelier la Catedra “Bazele proiectarii” din Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” – Bucuresti, director al Dep. de Informare – Documentare al universitatii, membru fondator al Ordinului Arhitectilor din Romania, membru fondator al Uniunii Femeilor Arhitecte din Romania, membru al Asociatiei Designerilor de Interior, membru al Uniunii Arhitectilor din Romania.

- Autoare a peste 50 de articole, eseuri, cronici, recenzii, traduceri de texte de arhitectura, a peste 20 de lucrari de cercetare, prezentate la sesiuni de comunicari stiintifice, colocvii, conferinte nationale si internationale, realizatoare a numeroase proiecte – lucrari de arhitectura, restaurare, reabilitare, amenajare de locuinte, spatii comerciale, birouri, expozitii, precum si a unor proiecte de design de mobilier, obiecte de uz casnic, lucrari de grafica de carte, vestimentatie etc.

- laureata a numeroase premii in domeniu. Gandul