Compania Casa Real Estate (CRE) va demara, pana la inceputul lunii aprilie, o investitie de aproximativ 13 milioane de euro in extinderea proiectului imobiliar Bella Park. Compania va finaliza in luna mai a acestui an prima parte a proiectului Bella Park, investitia fiind de 7,2 milioane de euro.
“Intentionam ca la proiectul initial sa mai adaugam doua vile, una dintrele ele incluzand 6 apartamente, iar cealalta 16 apartamente, si 16 case cu suprafete cuprinse intre 200 si 450 de metri patrati. Am optat pentru extindere deoarece proiectul initial este vandut in totalitate, iar din noile imobile, vorbim aici de segmentul de case, toate sunt deja rezervate”, a declarat Diana Calfa, managing director al societatii.
Termenul de finalizare
Termenul de finalizare al cartierului Bella Park este primul semestru al anului viitor, iar proiectul va cuprinde, pe langa partea de locuinte (case individuale cu gradina, case in duplexuri, apartamente in vile si penthouse-uri), o zona de relaxare, cu piscina, terenuri de tenis, sala de fitness, sauna, sala de masaj si relaxare, centru de ingrijire si infrumusetare, precum si o zona de birouri.
“Zona de servicii si cea de birouri vor implica o investitie suplimentara si vor fi construite in zona Bella Park I. Cele doua proiecte vor demara in prima parte a acestui an, urmand sa fie date in folosinta anul viitor”, a precizat Diana Calfa.
Cladirea de birouri va avea o suprafata totala de 4.842 metri patrati si va fi structurata pe sase niveluri, subsol, demisol, parter si trei etaje. Investitia in acest proiect va fi de aproximativ 3 milioane de euro, iar cladirea va fi folosita in mare parte de trustul CRE.
Cartierul Bella Park va fi amplasat in apropierea unui alt proiect derulat de compania de investitii si dezvoltare imobiliara CRE, ansamblul rezidential Dora Park. Acest proiect a fost finalizat la inceputul acestui an si cuprinde 12 locuinte.
Compania CRE a fost infiintata in august 2004 de fondul american de investitii SEAF (Small Enterprise Assistance Funds), Trans Balkan Romania Fund (aflat sub controlul SEAF) si societatea Telezimex SA din Cluj. Parteneriatul a atras, ulterior, noi finantatori, precum fondul american de investitii SEAF Growth Fund, un investitor privat olandez si Alpha Bank. SEAF Trans-Balkan Romania Fund este un fond de investitii cu capital de risc, prezent pe piata romaneasca din 2001. Societatea Telezimex, cu actionariat romano-olandezo-american, are activitati pe piata distributiei de componente si accesorii electronice.
Trend crescator
Zona rezidentiala Buna Ziua a atras, in ultimii ani, investitii de zeci de milioane de euro pe segmentul imobiliar, iar trendul este in continuare crescator. Companiile Elite Grup si Mao Imobiliare vor investi aproximativ 90 de milioane de euro in construirea unui complex imobiliar in zona rezidentiala Buna Ziua.
Proiectul va fi desfasurat pe un teren de sase hectare si va avea o suprafata construita de 150.000 de metri patrati. Cartierul va contine peste 1.000 de apartamente, 17.000 de metri patrati spatii de birouri de clasa A, 6.000 de metri patrati de spatii comerciale, precum si unitati de invatamant si terenuri de sport.
Proiectul Bonjour Residence se va realiza in mai multe etape, pe o durata intre trei si cinci ani, primele patru blocuri urmand sa fie date in folosinta anul viitor in noiembrie. Imobilele vor cuprinde apartamente cu una pana la cinci camere si vor avea suprafete cuprinse intre 37 si 200 metri patrati. Utimele doua etaje ale fiecarui bloc vor fi ocupate de apartamente de tip penthouse.
Dezvoltatoriii intentioneaza, de asemenea, sa vanda si spatiile comerciale care vor fi disponibile la parterul fiecarui imobil. Finantarea primelor doua imobile este asigurata din credite bancare, restul proiectului urmnd sa fie finantat atåt adin credite bancare, cat si din vanzari.
Alt investitor, Carmel Investments Group
Un alt investitor care va dezvolta un proiect imobiliar in zona Buna Ziua este compania israeliana Carmel Investments Group, care va construi un cartier de 1.500 de apartamente, investitie estimata la 100 de milioane de euro. Proiectul va fi realizat pe o suprafata de 7,1 hectare in sudul cartierului Buna Ziua si va include 24 de blocuri cu 6 sau 9 etaje, o cladire de 30 de etaje si alte doua imobile de cåte 24 de niveluri.
Carmel Investments Group deruleaza in Romania proiecte imobiliare rezidentiale care totalizeaza 3.000 de apartamente. Investitiile totale derulate in prezent de dezvoltatorul imobiliar se ridica la 400 de milioane de euro. Clujeanul
joi, 6 martie 2008
Casa Real Estate investeste 13 milioane de euro in zona Buna Ziua
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu