Cele sase familii care s-au mutat in apartamentele achizitionate in proiectul Confort Park nu pot da in judecata compania Pro Confort, dezvoltatorul proiectului, pentru ca totul s-a derulat conform cu prevederile contractuale, a declarat Sorin Ionescu, directorul de marketing al companiei.
In unul din blocurile proiectului rezidential Confort Park al dezvoltatorului imobiliar Pro Confort s-au mutat, cu cateva saptamani inainte de finalizare, 6 familii, care sunt nemultumite de conditiile gasite.
Conform Realitatea TV, proprietarii locuintelor au mentionat chiar ca se gandesc la o actiune in instanta.
In ceea ce priveste primul bloc al proiectului, finalizat in proportie de 95%, intabularea a fost facuta de catre primarie, iar proprietarii au semnat contractul final de vanzare-cumparare.
Reprezentantii dezvoltatorului au explicat ca nu-i puteau impiedica sa se mute, avand in vedere ca apartamentele lor erau finalizate. "Cumparatorii nu au o cultura imobiliara, cei mai multi se intereseaza, cand semneaza un contract de locuinta, de suprafata acesteia, de felul cum va arata proiectul, nimic altceva", a precizat Ionescu. El a admis insa ca locatarilor nu li s-a precizat de catre companie in mod clar faptul ca finalizarea locuintei nu presupune si finalizarea simultana a tuturor facilitatilor aferente cladirii. La receptionarea caselor, proprietarii s-au plans de lipsa de utilitati, a ghenei si a locului de parcare. "Nu putem pune in functiune liftul si ghena pentru ca acestea trebuie predate din punct de vedere juridic asociatiei de proprietari.
Pro Confort nu se ocupa de managerierea cladirilor, iar clientii cunosc lucrul acesta", spune Ionescu. Finalizarea primei cladiri din cele patru ale proiectului va avea loc in maximum doua saptamani, in contract acoperindu-se o intarziere de 10-12 zile, conform lui Ionescu. Finalizarea intregului proiect este prevazuta pentru martie-aprilie anul acesta.
Proprietarii stiau care este termenul de finalizare al intregului proiect, insa au dorit sa se mute acum, potrivit reprezentantilor Pro Confort, care au admis ca acestia nu au fost avertizati la semnarea contractului ca aceste utilitati vor fi puse in functiune la un timp dupa finalizarea locuintelor."Nu puteam amenaja parcarea supraterana, avand in vedere ca celelalte blocuri sunt inca in constructie, insa am oferit parcarea supraetajata acoperita a Hotelului Rin Grand (n.r.-ansamblul rezidential este amplasat in spatele hotelului). De asemenea, chiar daca ghena nu e operabila, au fost amplasate tomberoane in fata cladirii", a declarat Ionescu.
"In proiectul pe care l-am dezvoltat in Pipera au existat proprietari care s-au mutat inainte de finalizarea proiectului pentru ca nu au dorit sa mai plateasca chiria si au trebuit sa astepte sa fie finalizata parcarea, insa nu au existat plangeri de acest gen, acestia intelegand ca este o problema de cateva saptamani", a precizat Ionescu. Dailybusiness
vineri, 18 ianuarie 2008
ProConfort: Locatarii din Confort Park nu ne pot da in judecata
Publicat de
Bibi
0
comentarii
Etichete: Locatarii din Confort Park nu ne pot da in judecata dezvoltatorul
Investitorii imobiliari migreaza spre sudul Capitalei
Pretul terenurilor din nordul Capitalei va creste intr-un ritm din ce in ce mai lent comparativ cu anii precendeti, iar interesul investitorilor pentru aceasta zona va inregistra o stagnare in 2008, acestia preferand sudul, estul si vestul Bucurestiului, potrivit firmei imobiliare Eurisko.
"Atentia investitorilor se indreapta catre zone considerate pana in prezent cu randamente mici. Sudul, estul si vestul Capitalei, dar si zonele limitrofe ofera suprafete necesare si suficiente dezvoltarii unor proiecte imobiliare la preturi inca accesibile. Zonele precum Sabareni, Tartasesti sau Bragadiru - care anii trecuti pareau neinteresante din cauza distantei - se prefigureaza a fi la mare cautare", a declarat Valeriu Ichert, manager in cadrul departamentului Terenuri al Eurisko. Ziarul Financiar.
Publicat de
Bibi
0
comentarii
Etichete: Investitorii imobiliari migreaza spre sudul Capitalei
Intrarea investitorilor straini in Romania determina scumpirea imobiliarelor
Preturile proprietatilor imobiliare din Romania vor continua sa creasca in urmatoarele 12 luni cu 25-30%, ca urmare a intrarii pe piata locala a investitorilor straini, potrivit reprezentantilor companiei imobiliare Anglo-Romanian Development (ARD), citati de site-ul FT Adviser.
"Intrarea companiilor precum Microsoft, Nokia si BMW in zonele urbane ale tarii, determina relocarea fortei de munca dintr-o localitate in alta, ceea ce creeaza presiune atat pe cerere, cat si pe preturile locuintelor. Estimam ca deficitul de locuinte este de un milion de unitati", au precizat sursele citate. Ziarul Financiar.
Publicat de
Bibi
0
comentarii
Etichete: Investitorii straini in Romania determina scumpirea imobiliarelor
joi, 17 ianuarie 2008
Garsoniera, cea mai scumpa locuinta din Romania
Garsoniera a devenit proprietatea cea mai scump tranzactionata pe piata romaneasca, informeaza 'Adevarul" de vineri. Datele agentiilor imobiliare arata ca, pentru un metru patrat dintr-o garsoniera din cartierul bucurestean Tineretului, proprietarii cer in medie 2.600 de euro. Vecinii lor de palier, care vand insa un apartament cu doua camere, solicita un pret de 2.250 de euro.
Valentin Cristea, directorul agentiei imobiliare Crivalex, apreciaza ca pretul mare al garsonierelor este rezultatul direct al faptului ca aceasta este cel mai cautat produs din imobiliarul vechi. "In plus, chiar daca pretul metrului patrat este cel mai mare, locuintele cu o singura camera raman cele mai ieftine solutii locative. Pentru astfel de proprietati se obtin cel mai usor creditele bancare. Mai mult, ele sunt foarte cautate de tineri, iar in cazul unei eventuale revanzari, garsonierele au cea mai buna piata", a declarat Cristea.
Garsonierele de tip comunist reprezinta o concurenta serioasa pentru dezvoltatori, care, in ultimul timp, arunca in lupta facilitati tot mai atractive. Totodata, dezvoltatorii imobiliari implementeaza tot mai des sisteme care transforma locuinta intr-o "casa inteligenta". In linii mari, functiile acestui sistem sunt de a controla, monitoriza si optimiza incalzirea, ventilatia, iluminarea si accesul dintr-o cladire. Garsoniera va fi detronata de locuinte noi, situate in complexuri care dispun de restaurant, bar, cafenea, piscina, spalatorie si receptie, estimeaza analistii imobiliari. Ziare
Publicat de
Bibi
0
comentarii
Incadrarea Imobilelor din Bucuresti in clase de risc seismic
Imobilele din Bucuresti sunt incadrate in 4 clase de risc seismic:
Clasa 1: Imobilele incadrate in aceasta clasa de risc seismic prezinta pericol major de prabusire in cazul unui seism cu magnitudinea mai mare de 7 grade pe scara Richter. Sunt in general cladiri multietajate, construite inainte de 1940, intr-o perioada in care normele de protectie antiseismica erau reduse. La aceasta se adauga uzura normala, materialele si tehnicile de constructie specifice perioadei, precum si faptul ca imobilele au fost afectate de mai multe seisme importante. Nu este absolut necesar ca o cladire incadrata in Clasa 1 de risc seismic sa se prabuseasca, dar unele imobile (urgenta 1 - asa zisele imobile cu BULINA) datorita amplasarii in general in zone aglomerate, avand de multe ori mai mult de 6 etaje, cateodata si spatii publice la parter, se considera ca reprezinta pericol public si reconsolidarea lor este obligatorie.O lista oficiala cu imobilele apartinand clasei 1 de risc seismic - urgenta 1 o puteti accesa pe pagina Primariei Municipiului Bucuresti.
Clasa 2: Sunt imobile pentru care posibilitatea de prabusire in caz de cutremur este redusa, dar un seism major poate afecta elementele de compartimentare, scarile, etc, fara a pune in pericol structura de rezistenta. Un impediment pentru imobilele din aceasta categorie il constituie dificultatea incheierii de asigurari. Nu exista o lista oficiala completa a cladirilor incadrate in aceasta categorie, cele mai in masura sa specifice daca un imobil se afla in aceasta situatie fiind autoritatile si societatile de asigurare.O lista partiala a cladirilor incadrate in clasa 2 de risc seismic este pe site-ul Primariei Sectorului 2.
Clasa 3: In aceasta categorie intra imobilele care pot suferi avarii minore (tencuiala cazuta, pereti crapati) in cazul unui seism major, fara a pune in pericol siguranta locatarilor.
Clasa 4: Cladirile care nu prezinta riscuri in cazul unui seism.
Publicat de
Bibi
0
comentarii
Etichete: Incadrarea Imobilelor din Bucuresti in clase de risc seismic